duminică, 13 februarie 2011

R C A -RASPUNDEREA CIVILA AUTO

In baza asigurarii obligatorii RCA, tertii prejudiciati in urma unui accident auto, produs din vina conducatorului autovehiculului asigurat, vor primi despagubiri pentru daunele materiale si/sau decesul ori vatamarile corporale suferite. Persoanele care detin asigurarea RCA si au provocat accidentul nu vor beneficia de despagubiri in cazul vehiculului propriu, decat prin intermediul unei polite facultative de avarii si furt tip CASCO.
Asigurarea de raspundere civila auto este atat in interesul celui afectat, cat si al celui ce a produs dauna. In cazul in care vinovatul nu detine aceasta asigurare, partea vinovata este nevoita sa suporte daunele tertului pagubit.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2010 emiterea politelor RCA se face in sistem electronic astfel incat erorile umane de completare a politelor sa se diminueze, ceea ce are ca efect cresterea acuratetei bazei de date CEDAM. Aceasta baza de date ofera o evidenta a tuturor politelor RCA incheiate pe teritoriul Romaniei si faciliteaza accesul tuturor persoanelor interesate de existenta unei polite pentru un anumit autovehicul.
In cazul evenimentelor in care au fost implicate numai doua vehicule si din care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea societatilor din domeniul asigurarilor se poate face in baza formularului de Constatare Amiabila. Acest fomular se va utiliza numai cand exista un acord comun de vointa a partilor implicate in accident, cand sunt implicate maxim doua persoane, cand nu au rezultat vatamari ale persoanelor si cand persoanele implicate nu se aflau sub influenta bauturilor alcoolice sau a substantelor halucinogene si narcoticelor. Pagubitul se va adresa dupa completare societatii de asigurari a celui considerat vinovat in vederea stabilirii despagubirii cuvenite.
Incepand cu 1 ianuarie 2010 in Romania se aplica sistemul bonus/malus, astfel pentru primele calculate pentru politele RCA emise de la inceputul anului vor depinde de istoricul de daunalitate realizat de asiguratul/utilizatorul persoana fizica intr-o perioada de referinta. Reducerea aocrdata pentru ani succesivi fara daune poate ajunge pana la 50% datorita celor 14 clase de bonus reglementate de CSA. In cazul clauzei malus se vor lua in calcul evenimentele pentru care a fost platita cel putin o dauna in perioada de referinta. In aceasta situatie, malusul se va aplica indiferent de persoana care a condus vehiculul la data producerii accidentului. Majorarea se va aplica in functie de daunele produse si platite, ea putand ajunge  pana la 200%. Conform Normelor puse in aplicare prin Ordinul CSA nr. 21/2009, sistemul bonus/malus se va aplica distinct in cazul in care asiguratul detine mai multe vehicule. De asemenea, in cazul instrainarii sau radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus/malus pentru un vehicul nou-dobandit se va face pornind de la clasa banus/malus de care asiguratul a beneficat anterior.

 Limitele de despagubire aplicabile asigurarii RCA stabilite de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sunt:
 a) pentru pagubele materiale produse în unul si acelasi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru accidente produse în anul 2010 este de 500.000 EURO, iar pentru accidente produse în anul 2011 de 750.000 EURO, Aceste limite se stabilesc in echivalent  lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Natională a României;
b) pentru vătămări corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul si acelasi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru accidente produse în anul 2010  de 2.500.000 EURO, iar pentru accidente produse în anul 2011 de 3.500.000 EURO. Aceste limite se stabilesc in echivalent lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Natională a României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu